22 februarie 2009 – Ziua Alegerilor pentru Consiliul Raional al Tinerilor din Ialoveni

februarie 3, 2009

VOTAREA

Filed under: Codul Electoral — admin @ 7:47 pm

BEL aduce la cunoştinţă publică timpul şi locul votării cu cel tîrziu 7 zile înainte de ziua alegerilor.
În 25 localităţi ale raionului vor fi amenajate secţii de votare. Secţia de votare se deschide în ziua alegerilor la ora 10.00 şi se va închide la ora 18.00 a aceleiaşi zile. În secţia de votare pot intra alegătorii şi voluntarii (care se ocupă de bunul mers al alegerilor, dar care nu votează şi nu numără voturi), observatorii şi/sau adulţii invitaţi, mass-media. Votarea se efectuează în localuri special amenajate cu mese la care se eliberează buletinele de vot, cu cabine sau camere pentru vot secret şi cu urne de vot.
Fiecare secţie de votare trebuie să posede un număr suficient de cabine, urne şi alt mobilier; acestea se asigură de către Primăria localităţii. Preşedintele BEL împreună cu secretarul şi ceilalţi membri verifică în dimineaţa din ziua votării urna, existenţa listelor electorale şi a buletinelor de vot după care închid şi sigilează urna. Preşedintele secţiei de votare este obligat să ia măsurile necesare pentru desfăşurarea alegerilor în bune condiţii.
Pentru asigurarea unui parcurs ordonat prin secţia de votare şi evitarea aglomeraţiei, biroul electoral al secţiei de votare stabileşte un traseu pentru alegători, începînd de la intrare, spre mesele la care se eliberează buletinele, pe urmă spre cabinele de vot secret şi urnele de vot.
Secţia de votare trebuie să fie amenajată astfel încît să permită membrilor biroului electoral al secţiei de votare şi altor persoane autorizate să asiste la operaţiile electorale, să supravegheze, în mod continuu, toate aspectele procesului de votare, inclusiv identificarea alegătorului, înmînarea buletinelor şi introducerea lor în urnele de vot, numărarea voturilor şi întocmirea proceselor-verbale.
Fiecare alegător votează personal. Votarea în locul altor persoane nu se admite. Membrii BEL înmînează alegătorului buletinul de vot, conform listei electorale, numai la prezentarea actului de identitate (buletinului de identitate sau certificatului de naştere). La primirea buletinului, alegătorul semnează în lista electorală în dreptul numelui. În cazul în care tinerii nu dispun de act de identitate din motive întemeiate, el va vota în baza unui certificat eliberat de preşedintele BEL prin care se confirmă identitatea acestuia. Alegătorii votează numai în secţia de votare din localitatea în care au domiciliul.
Buletinul de vot se completează de către alegător numai în cabina pentru vot secret, unde îşi exercită dreptul la vot punînd semnul X în cercul din dreptul candidatului pe care îl alege. Fiecare alegător are dreptul la cîte un singur vot. Membrii biroului electoral votează şi ei asemeni oricărui alegător.
Dacă alegătorul a completat greşit buletinul, la cererea lui, membrii BEL anulează acest buletin şi îi eliberează imediat, o singură dată, un nou buletin de vot. Acest caz va fi menţionat în procesul-verbal cu privire la votare şi în lista electorală.
Se interzice scoaterea din localul secţiei de votare a buletinului eliberat pentru vot.
Dacă se constată că mai sunt alegători prezenţi care nu au votat încă BEL poate decide prelungirea votării cu maxim o oră. Preşedintele BEL poate suspenda votarea pentru motive temeinice dar nu mai mult de o oră, iar aceasta va fi anunţată pe uşa secţiei de votare cu cel puţin o oră înainte. Persoanele care au dreptul să asiste la votare nu pot fi obligate să părăsească localul secţiei de votare în timpul suspendării votării. Dacă numărul de alegători este mic si alegătorii au votat deja, secţia de votare se poate închide înainte de ora stabilită.
În ziua alegerilor, candidaţii se prezintă la votare asemeni tuturor celorlalţi alegători. Alegătorii pot vota orice candidat de pe lista electorală inclusiv propria persoană.
Ordinea publică în timpul votării va fi asigurată de poliţistul de sector din localitate.

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

Feed RSS pentru acest post. Urmăreşte URI

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Theme: Rubric. Bloguieşte pe WordPress.com.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.